Fulgerul etern din Catatumbo, fenomenul unic în lume care durează de peste 500 de ani

Fenomenul este cunoscut ca „Fulgerul Catatumbo”, „râul de foc din cer”, „Farul din Maracaibo” sau „fulgerul etern din Catatumbo (în spaniolă = Relámpago del Catatumbo).

Prima menţiune scrisă a acestor furtuni violente însoţite de mii de fulgere datează din timpul lui Lope de Vega, care aminteşte despre ele într-un poem numit „Dragontea”. Versurile descriu fulgerele care luminează corăbiile lui Sir Francis Drake, în timp ce pregătea un atac supriză asupra oraşului Maracaibo.

• Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
• Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice

Furtunile au loc cu o frecvenţă aproape zilnică, variind de la 140 la 300 de nopţi pe an. În momentul producerii lor, acestea durează câteva ore şi fulgerele luminează neîncetat cerul. Regiunea a intrat în Cartea Recordurilor pentru numărul de fulgere care au avut loc într-o oră: 3.600. În mod obişnuit, se produc în medie circa 280 de fulgere pe oră, ceea ce într-un an înseamnă aproape 1 milion.

Furtunile se răresc sau se înmulţesc în funcţie de anotimp, perioadele cele mai active fiind lunile mai şi octombrie (începutul şi sfârşitul sezonului ploios tropical). În sezonul uscat, în special în lunile ianuarie şi februarie, furtunile sunt mai rare şi, uneori, chiar încetează. Un astfel de moment a avut loc în ianuarie 2010, când fenomenul a coincis cu o secetă severă produsă de El Nino. Cu toate acestea, în ultimii ani, furtunile s-au produs cu aceeaşi regularitate. Nu se ştie cu exactitate de ce au loc cu o asemenea frecvenţă şi intensitate, dar există mai multe teorii în acest sens.

Lacul Maracaibo este situat într-un bazin mai mare, înconjurat de mlaştini, sub care se află un uriaş câmp petrolifer. Rezervele de petrol merg mână în mână cu metanul, gaz care iese la suprafaţă prin apa lacului şi a mlaştinilor. Astfel, se crede că metanul creşte conductivitatea aerului de deasupra lacului şi a râului, ceea ce face ca fulgerele să fie alimentate rapid cu energie şi lovesc mai des. Deşi poate părea o teorie solidă, ea este respinsă de o serie de specialişti în ştiinţele atmosferei, care afirmă că metanul din aer are o concentraţie mult prea mică pentru a produce un asemenea efect şi dau exemplul altor zone de pe glob unde concentraţia de metan atmosferic este mai mare şi, cu toate acestea, fenomenul nu se produce.